Actrița Nastassja Kinski vine la Cluj, unde va primi Premiul Special TIFF pentru Contribuția adusă cinematografiei mondiale

Publicat: 18/05/2015, 16:40

Actrița Nastassja Kinski vine pentru prima dată în România, în iunie, ca invitat special al Festivalului Internațional de Film Transilvania. Artista a jucat în peste 60 de filme și a colaborat cu regizori precum Wim Wenders, Roman Polanski, Francis Ford Coppola sau David Lynch.

Nastassja Kinski se va întâlni cu publicul din Cluj la proiecția specială a filmului „Paris, Texas”, pe 3 iunie, de la 20.30, la Casa de Cultură a Studenților, dar va susține și un masterclass în cadrul Transilvania Talent Lab, pe 5 iunie, de la ora 12.00. De asemenea, la Gala de închidere din 6 iunie, de la Teatrul Național din Cluj, actrița germană va primi Premiul Special TIFF pentru Contribuția adusă cinematografiei mondiale.

Fiică a controversatului actor Klaus Kinski, Nastassja s-a născut în Germania în 1961 și s-a stabilit ulterior în Statele Unite. A debutat într-un film de Wenders, „The Wrong Move” (1975), iar la numai 17 ani era deja partenera de ecran a lui Marcello Mastroianni în filmul „Stay as You Are”. A devenit celebră cu rolul din „Tess” (1979), o ecranizare după Thomas Hardy în regia lui Roman Polanski, care i-a adus Globul de Aur și o nominalizare la César. La scurt timp după filmări, Kinski a pozat pentru un poster de Richard Avedon.

FOTO: Secvență din filmul „Tess”

Au urmat roluri importante în „One from the Heart” (1982), iconicul thriller erotic al lui Paul Schrader – „Cat People” (1982), cu Malcolm McDowell, „Exposed” (1983), alături de Rudolf Nureyev și Harvey Keitel, „Unfaithfully Yours” (1984), unde coleg de platou i-a fost Dudley Moore, „The Hotel New Hampshire” (1984), cu Jodie Foster, sau „Maria’s Lovers” (1984), de Andrei Koncealovski.

În 1984, unul dintre cele mai apreciate filme ale lui Wim Wenders, premiat cu Palme d’Or, o consacra pe scena internațională. „Paris, Texas” este o capodoperă fără vârstă, în care un bărbat – Harry Dean Stanton – iese din deșertul din sudul Texas-ului și se strecoară înapoi în viețile oamenilor pe care i-a abandonat cu ani în urmă. Kinski interpretează rolul soției lui, iar imaginea ei din film a devenit iconică.

FOTO: Secvență din filmul „Paris, Texas”

„Forța lui Kinski ca actriță stă în talentul ei special de a sugera zone din viața ei interioară la care publicul nu va avea niciodată acces. Puțini actori sunt capabili să fie atât de prezenți fizic, pe ecran, și atât de misterios de în afara lui” – așa o prezintă Film Society of Lincoln Center din New York în retrospectiva dedicată recent.

În anii ”90, Nastassja Kinski a avut roluri în producții semnate de Mike Figgis („One Night Stand”, cu Wesley Snipes), Ivan Reitman („Father’s Day”), Neil LaBute („Your Friends & Neighbours”), dar și într-un nou film marca Wim Wenders, „Faraway, So Close!”.

FOTO: Secvență din filmul „One Night Stand”

Catherine Deneuve și Rupert Everett i-au fost parteneri în „Les Liaisons Dangereuses” (2003), iar în 2006, actrița a avut parte de o reîntâlnire cu colegul său din „Paris, Texas”, Harry Dean Stanton, oferită de misteriosul „Inland Empire” al lui David Lynch.

Nastassja Kinski a făcut parte din juriul Festivalului de la Cannes în 1988, iar din cel al competiției de la San Sebastian, în 2014. Este implicată în campanii umanitare ca „Sports for Peace” și „Cinema for Peace” și sprijină permanent acțiunile Comitetului Internațional al Crucii Roșii. Anul acesta, în februarie, a fost prezentă pe covorul roșu al Berlinalei la gala de caritate Cinema for Peace.

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), ediția a 14-a, se desfășoară în perioada 29 mai – 7 iunie 2015, la Cluj-Napoca. Evenimentul este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația pentru Film și Cultură Urbană.

Mai multe detalii despre TIFF 2015 sunt disponibile aici.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină. Experții trag un semnal...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Uciderea unui urs care a atacat un turist în Italia, oprită de activiști! Animalul poate...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
A explodat BOMBA despre Traian Băsescu! S-a aflat ce a făcut fostul președinte al României
Detaliu scandalos în legea contra drogurilor la volan. Ce vor fi obligați să facă șoferii
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Anestezicele ar funcționa prin inducerea haosului în creier